Calatorie Inițiatică în Egipt “Misterele Faraonilor” – Plecare 15.10.2020 - 11 Days

Calatorie Inițiatică în Egipt "Misterele Faraonilor"

Calatorie initiatica in Egipt,condusa de Adrian Constatinescu.

Mentor și pelegrin spiritual, Adrian și-a dedicat existența pentru a împărtăși cunoaștere și îndrumare tuturor celor ce aspiră la o viață mai conștientă, mai fertilă și mai acordată la legile universului. A făcut cei dintâi pași conștienți pe calea spirituală la începutul anilor 90, când a primit primele lecții de pranayama și hatha yoga de la fosta cântăreață de operă româncă, Nineta Crainici. Pentru Adrian, doamna Crainici a constituit un puternic model de smerenie și modestie, dublate de o cunoaștere profundă a esenței umane. Modelul ei moral l-a impactat profund și de atunci înainte a ajuns să-i servească drept sistem de referință pentru întreaga viață. În continuare, următoarea decadă a folosit-o cu predilecție pentru a studia inforenergetica, radiestezia și terapiile bioenergetice.

facilitator

Arhitect și urbanist de profesie, Adrian a fost captivat dintotdeauna de geometrie descriptivă, formă și culoare. Descoperirea geometriei sacre a marcat o nouă etapă în evoluția sa, încununată de întâlnirea cu următorul său mentor, Drunvalo Melchizedek. Un titan al spiritualității contemporane și autor al prestigioasei  lucrări de geometrie sacră, Floarea Vieții, Drunvalo l-a acreditat pe Adrian ca profesor în cadrul School of Remembering (fondată în iulie 2011). În paralel, Adrian s-a instruit în respirație conștientă și rebirthing cu Dan Brule, unul dintre cei mai prestigioși maeștrii ai zilelor noastre în acest domeniu. De la întîlnirea cu Dan, arta respirației a devenit unul dintre principalele instrumentele de autocunoaștere și autodepășire pe care le-a folosit în viața personală și pe care le-a aplicat cu succes ca instructor în sesiunile individuale și de grup.

Pentru Adrian, în ultimii ani, o prezență marcantă și prolifică în domeniul  cunoașterii a constituit-o Daniel Mitel, pe cei doi legându-i în continuare o vie și frumoasă prietenie. Cu Daniel, a parcurs inițierile în Kriya Yoga, Imageria Inimii și diverse meditații de accesare a Spațiului Sacru și al Micului Spațiu al Inimii.

Alte nume de referință care, cronologic, au jalonat calea sa spirituală, au fost Andrew Fretwell și Richard Rudd. De la Andrew Fretwell, instructor senior în sistemul universal al maestrului Mantak Chia, Adrian a primit inițierea și certificarea pentru practicarea și predarea metodei Original Feeling Touch (Atingerea Senzației Originare). Această metodă, specifică pentru vindecarea corpului emoțional, a fost rafinată de Andrew din tehnica masajului terapeutic abdominal chinezesc Chi Nei Tsang.

Sistemul Căii de Aur al Cheilor Genelor, corelat cu astrologia, human design și I Ching, întemeiat de misiticul și poetul britanic Richard Rudd, reprezintă cea mai recentă formă de cunoaștere pe care Adrian a început să o practice și să o împărtășească din 2014.

De-a lungul călătoriei sale prin lume, Adrian caută să aducă în conștiența oamenilor modul în care armonizarea cu tiparele invizibile ce stau la temelia vieții ne influențează ADN-ul, sănătatea, familiile, relațiile și prosperitatea. Prin acumularea și corelarea informațiilor venite din diferite tradiții și sisteme de cunoaștere autentice, unul dintre scopurile sale cele mai înalte este de a pune la îndemâna oamenilor pârghii concrete și durabile pentru a înțelege ce înseamnă să trăiești în inimă și cum să-ți construiești de aici o viață mai conștientă, mai împlinitoare și mai acordată la voința divină. Cercetarea pe care o întreprinde și pe care o împărtășește, potrivit principiilor universului holografic, depășește sfera dezvoltării individuale și se extinde asupra mediului familial, comunitar, social și de afaceri. Nicio formă de viață sau de fertilitate, începând de la multiplicarea celulară și până la multiplicarea afacerilor, nu iese în afara legilor fractale ale universului care, în zilele noastre, evoluează spre dobândirea unității și a conștiinței de grup a rasei umane.

Acreditări:

– School of Remembering (Awakening the Illuminated Heart – Drunvalo Melchizedek);
– Breath Mastery (Consciouss Breathing and Rebirthing – Dan Brule);
– Original Feeling Touch (Andrew Fretwell);
– The School of the Heart (Heart Imagery and Journeys into the Heart – Daniel Mitel);
– Gene Keys (Ambassador’s Program – Richard Rudd);
– HeartMath Institute (Licensed Coach)
– Formator, Consilier pentru dezvoltare personală

Day 1
ZIUA 1 – Joi, 15 octombrie | BUCUREȘTI – CAIRO (Hotel 5* Steigenberger Pyramids)

22:30 – Întâlnire în aeroportul Henri Coandă, pentru îmbarcare pe cursa Tarom. Decolăm pe 16 octombrie la ora 00.30 (ora Bucureștiului) și aterizăm la ora 02.15, (ora locală – Cairo). Transfer la Hotel 5* Steigenberger Pyramids, cu demipensiune.

Day 2
ZIUA 2 – Vineri, 16 octombrie | CAIRO (Hotel 5* Steigenberger Pyramids)

După micul dejun, pentru a lua un prim contact cu energia, istoria și cultura Egiptului, primul obiectiv pe care îl vizităm este Muzeul de Egiptologie, situat în centrul orașului Cairo. Aici sunt expuse cca. 100000 de piese și încă aproximativ 150000 se află în depozitul muzeului. Vizita include și accesul în camera mumiilor. Printre exponate, admirăm comorile regelui Tut Ankh Amun (din dinastia XVIII, 1350 î.e.n.), descoperite în mormântul său intact, în anul 1922.

Luăm masa de prânz în oraș și apoi mergem la Citadela lui Salah Eldin, construită pe un deal in anul 1176 î.e.n, pentru a supraveghea si proteja de atacuri orașul Cairo. Aici, vizităm Moscheea de Alabastru a lui Mohamed Ali Pasha, cu cea mai înaltă minaretă din Orientul Mijlociu.

Încheiem ziua cu o vizită la Palatul Parfumurilor, pentru a testa esențe specifice Egiptului antic. Seara, meditație de armonizare și cină la hotel.

Day 3
ZIUA 3 – Sâmbătă, 17 octombrie | CAIRO - ASWAN (Tren)

Începem ziua la ora 4.45 dimineața, cu vizita Piramidelor. Vreme de 2 ore, între orele 05.00 – 07.00, toată zona platoului Giza este închiriată exclusiv pentru grupul nostru.

În acest interval de timp, avem ocazia să practicăm o puternică meditație de grup chiar în interiorul piramidei lui Keops. Întregul Egipt este considerat un portal energetic extrem de important, mai ales zona piramidelor lui Keops, Kefren și Mykerinos. După micul dejun revenim pe platoul Giza pentru a vizita alte puncte de interes din zonă și Sfinxul. Prânz la restaurant, în Cairo.

În partea a doua a zilei ne deplasăm la Saqqara pentru a cunoaște prima piramidă construită în Egipt (piramida în trepte a lui Djoser), apoi vizităm Mastaba lui Mereruka. Încheiem cu o vizită la Atelierul de Papirus, pentru a descoperi taina fabricării primei hârtii din această plantă.

Seara, ne îndreptăm spre gara din Giza și ne îmbarcăm pe tren. Trenul către Aswan are vagoane de dormit pentru 2 persoane. Cabinele sunt dotate cu două paturi suprapuse, aer condiționat, chiuvetă, oglindă și sursă de curent electric de 220 și 110 volți. Trenul nu este clasificat cu stele și aparține Ministerului de Transporturi Egiptean. Cina (catering cald) se servește în tren, spre Aswan.

Day 4
ZIUA 4 – Duminică, 18 octombrie | ASWAN – ABU SIMBEL (Hotel 5* Isis Island)

Mic dejun în tren (catering rece). După debarcare, de la gara Aswan, pornim direct către unul dintre cele mai importante temple din Egipt – Abu Simbel – ridicat în perioada dinastiei a IXX-a de către Ramses al II-lea, inclus în Patrimoniul UNESCO, celebru penrtu uriașele sale statui. Continuăm apoi cu vizita la Templul Reginei Nefertari, aflat în aceeași zonă.

Tempul lui Ramses al II-lea de la Abu Simbel este unic datorita modului în care lumina discului solar pătrunde în incinta camerei sacre, pe fața regelui, la răsărit, doar două zile din an: 22 februarie – Ziua Regelui și 22 octombrie – Ziua încoronării sale.

Seara, cazare și cină la hotel 5* Pyramisa Isis Island, cu demipensiune

Day 5
ZIUA 5 – Luni, 19 octombrie | PHILAE – (Croazieră 5* pe Nil)

Dimineața, devreme, începem ziua cu vizita la Templul Philae, cel mai important și bine conservat templu dedicat zeiței Isis, din Egipt. Transferul la insula Agilkia, pe care se află acesta, se face cu barca, pe lacul Nasser. Timp de 2 ore, între orele 05.00 – 07.00, templul este închiriat exclusiv pentru cercul nostru, în vederea vizitării și practicării în interior a unei meditații de grup.

După micul dejun, check-out și transfer pe vasul de croazieră de 5*, cu pensiune completă. Prânz pe vas, timp liber, vizită la bazar, în Aswan. Cină pe vasul de croazieră

Day 6
ZIUA 6 – Marți, 20 octombrie | ASWAN – KOM OMBO – EDFU (Croazieră 5* pe Nil)

Dimineața, după micul dejun, ajunși fiind la Kom Ombo, vizităm Templul lui Sobek și Horus. Kom Ombo, în Hieroglifă (limba Egipteană veche) înseamnă “pământul auriu” – motivul denumirii fiind legat de faptul că la o distanță de 70 km de malul vestic al Nilului se afla o mină de aur. După vizită, navigăm către Edfu. Meditație, timp liber și prânz pe vas.

În partea a doua a zilei ajungem la Edfu, unde vizităm Templul lui Horus Behdet (în traducere, “Horus cel luptător”). Pe peretele acestui important templu este inscripționată legenda despre lupta dintre zeul Horus și zeul Set (unchiul lui Horus), cel dintâi dorind să-și răzbune tatăl, pe Osiris, ucis de Set. Transferul la templu se face cu trăsuri trase de cai. Timp liber și cină pe vasul de croazieră. Mai departe, vasul navighează către Luxor, timp în care trecem prin ecluza Esna.

Day 7
ZIUA 7 – Miercuri, 21 octombrie | VALEA REGILOR – LUXOR (Croazieră 5* pe Nil)

Mic dejun pe vas. Începem vizita la Valea Regilor, unde avem acces la trei morminte.

Valea Regilor a fost folosită ca necropolă timp de 500 de ani. Au fost descoperite 63 de morminte regale, ultimul și cel mai faimos aparținând faraonului Tutankhamon (dinastia XVIII). Este singurul mormânt care a fost descoperit intact până în prezent și toate comorile sale sunt expuse astăzi la Muzeul de Egiptologie din Cairo.

Continuăm cu vizita la Templul Reginei Hatshepsut (prima femeie faraon), unic prin arhitectura sa. Acest templu a fost ridicat de amantul ei, Sen Mut, desemnat cu peste 80 de titluri din partea reginei și iubitei sale. Mai departe, vizităm “Coloșii lui Memnon” și apoi un Atelier de Alabastru, pentru a admira modul de fabricare a acestei pietre fragile.

După masa de prânz, care are loc pe vasul de croazieră, vizităm Templul Luxor, pe malul estic al Nilului, construit cu aproximativ 1400 de ani î.e.n., cu frumoasele lui coloane și camera de naștere a lui Amenhotep al III-lea (al IX-lea conducator egiptean din dinastia a XVIII-a). Plimbare în oraș, cină și cazare pe vas.

Day 8
ZIUA 8 – Joi, 22 octombrie | ABYDOS – DENDERA (Hotel 5*Sonesta St. George 5*)

Mic dejun pe vas și check-out. Ne deplasăm cu autocarul la Abydos, unde vizităm Templul lui Seti I și Ramses al II-lea. Continuăm apoi cu vizita la complexul de la Dendera, la Templul Hathor, unul dintre cele mai vechi temple ale Egiptului antic. După vizită, ne întoarcem în Luxor, unde ne cazăm la Hotel 5* Sonesta St. George, cu demipensiune.

Day 9
ZIUA 9 – Vineri, 23 octombrie | KARNAK (Hotel 5*Sonesta St. George 5*)

După masa de prânz, care are loc pe vasul de croazieră, revenim pe malul estic al Nilului pentru a trăi o experiență unică: vizitarea Templului Karnak, de fapt un grandios complex de 10 temple dedicate Zeului Amon-Ra. Numele antic al cetății este Ipet Isut “cel mai ales dintre locuri”, acesta reflectând superioritatea templului, unde se află un portal energetic extrem de important. Dimensiunile sale sunt impresionante. Catedrala St. Paul din Londra sau celebra Notre Dame din Paris s-ar pierde între pereții săi. Încărcătura energetică a locului este propice practicării unor meditații specifice în incinta complexului.

Ne îndreptăm apoi spre ultima destinație, Hurghada, unde ne cazăm la Hotel 5* Hilton, all inclusive.

Day 10
ZIUA 10 – Sâmbătă, 24 octombrie | HURGHADA (Hotel 5* Hilton)

Începem cu o meditație de integrare a călătoriei și apoi luăm micul dejun la hotel. Toată ziua este dedicată relaxării și petrecerii timpului pe plajă sau unui program opțional. La ora 18.45 check-out și îmbarcare pentru transfer la aeroportul din Cairo.

Day 11
ZIUA 11 – Duminică, 25 octombrie| CAIRO – BUCURESTI

Sosire la Aeroportul International din Cairo la ora 00:30 pentru îmbarcare pe cursa Tarom, cu decolare la 03:00. Sosire în Bucuresti la 05:50 (ora locală).

Tariful include:

  • • Biletele de avion București – Cairo – București, cu compania Tarom;
  • • Taxele de aeroport;
  • • 9 nopti de cazare: 5 nopți în hoteluri de 5*, 3 nopți pe vas de croaziera de 5* și 1 noapte pe tren cu vagon de dormit, în cușete pentru 2 persoane (trenul nu este clasificat cu stele și aparține Ministerului Transportului Egiptean) dupa cum urmează:
  • - 2 nopți la Cairo, o noapte cu mic dejun, o noapte cu demipensiune, la hotel de 5* Steigenberger Pyramids sau similar;
  • - 1 noapte la cușetă, cu demipensiune, în tren cu vagon de dormit;
  • - 1 noapte la Aswan, cu demipensiune, la hotel de 5* Pyramisa Isis Island sau similar;
  • - 3 nopti pe vas de croazieră de 5*, cu pensiune completă;
  • - 1 noapte la Luxor, cu demipensiune, la hotel de 5* Sonesta St. George sau similar;
  • - 1 noapte la Hurghada, all inclusive, la hotel de 5* Hilton sau similar.
  • • Transferuri, autocar cu A/C scaune rabatabile, sistem audio-video;
  • • Ghid egiptolog, pe toată durata călătoriei, vorbitor de limbă română!
  • • Mesele de prânz din oraș, din zilele 2 și 3, la Cairo;
  • • Câte o sticlă de apă de 0,5 litri la mese în Cairo, pe vasul de croazieră, în Luxor și Aswan;
  • • TOATE INTRĂRILE PENTRU VIZITELE LA:
  • - Muzeul de Egiptologie din Cairo, inclusiv camera mumiilor;
  • - Moscheea de Alabastru;
  • - Piramidele si Sfinxul, închirierea incintei și piramidei mari doar pentru grupul nostru;
  • - Piramida în trepte de la Sakkara;
  • - Mastaba lui Mereruka
  • - Templul Philae, dedicat zeiței Isis, închirierea templului doar pentru grupul nostru;
  • - Templul Abu Simbel;
  • - Templul reginei Nefertari;
  • - Templul lui Sobeck și Horus, din Kom Ombo;
  • - Templul lui Horus Behdet, din Edfu;
  • - Templele Luxor și Karnak;
  • - Valea Regilor, cu acces la 3 morminte;
  • - Templul Reginei Hatshepsut și coloșii lui Memnon;
  • - Templul Hathor de la Dendera;
  • - Templul lui Seti I și Ramses al II-lea, de la Abydos.

Tariful nu include:

  • • Taxa de viză – 25 usd/pers, obligatorie (se achită pe aeroportul din Cairo);
  • • Bacșiș 50 euro/pers. pentru șoferi, hoteluri si croazieră (se achită la București, în avans);
  • • Excursii opționale;
  • • Băuturi la mese (cu excepția apei incluse in pachet și la Hurghada unde este all Inclusive);

TERMENE DE PLATĂ:

  • 25% din prețul pachetului, la înscriere.
  • 25% din prețul pachetului, la data de 15.07.2020.
  • 25% din prețul pachetului, la data de 14.08.2020.
  • 25% din prețul pachetului, la data de 15.09.2020.

Pentru personalizarea calendarului de plăți, vă rog să o contactați pe doamna Cristina Melinte.

Locuri disponibile: 15-25 persoane

CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI

In cazul in care turistul doreste sa renunte din vina sa si sa inceteze prezentul contract, inainte de inceperea executarii pachetului de servicii de calatorie, acesta datoreaza ATO urmatoarele penalizari:

  • 20% din pretul pachetului de servicii/persoana, daca renuntarea se face incepand cu data confirmarii serviciilor, pana cel tarziu cu 30 zile înainte de data inceperii sejurului;
  • 50% din preţul pachetului de servicii/persoana, dacă renunțarea se face în intervalul 29 – 16 zile înainte de data plecarii;
  • 70% din prețul pachetului de servicii/persoana, dacă renunțarea se face în intervalul 15 – 7 zile înainte de data plecarii;
  • 100% din prețul pachetului de servicii/persoana, dacă renunțarea se face în intervalul de maxim 7 zile înainte de data plecarii sau prin neprezentarea la program.

Orar de zbor informativ (ore locale)

Zbor Decolare Data Ora Aterizare Ora Durata Zbor Nr. Zbor
Dus OTP 15.10.2020 00:30 CAI 03:15 02:45 RO 101
Întors CAI 25.10.2020 03:00 OTP 05:50 02:50 RO 102
  • INFORMATII UTILE
    • Pasaport valabil minimum 6 luni de la data intoarcerii in tara.
      ATENTIE! Verificati documentele necesare calatoriei inainte de plecare – pasaport valabil min. 6 luni de la data sosirii in tara! Persoanele care detin alt tip de pasaport decat cel turistic (pasaport diplomatic, de servici, etc) sunt rugate sa se intereseze in ce conditii pot calatori cu pasaportul pe care il detin. Documentele necesare calatoriei pentru minorii insotiti de un singur parinte sau nici unul le gasiti la
      www.politiadefrontiera.ro Conform legislatiei in vigoare, copiii si infantii (pana la 14 ani) calatoresc DOAR CU PASAPORT!!!
      • Detaliile si informarile pentru plecarea grupului se transmit pe e-mail cu o saptamana inaintea plecarii.
      • ATENTIE! Biletele de avion sunt nerambursabile si nu permit modificare dupa emiterea lor. Corectitudinea numelor si a datei de nastere intra in responsabilitatea agentiei revanzatoare/ agentului care a efectuat inscrierea, orice penalizare din partea liniei aeriene va fi suportata de acesta;
      • Camerele sunt distribuite de receptie, iar cazarea in prima zi si predarea in ultima zi se va face in functie de politica check in/out a fiecarui hotel si in functie de disponibilitatile de moment (in general cazare dupa ora 14:00 si predare pana in ora 12:00); in majoritatea hotelurilor se poate prelungi ora eliberarii camerei contra cost, la receptie.
      • Sosirea mai devreme sau plecarea mai tarziu nu va indreptateste sa folositi camera timp mai indelungat. In majoritatea hotelurilor este interzisa introducerea alimentelor si a bauturilor.
      • Orice probleme legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva la receptia hotelului sau cu ajutorul reprezentantului local. La majoritatea hotelurilor camera tripla inseamna camera dubla cu pat suplimentar.
      • In tren in cuseta sunt locuri doar pentru 2 persoane. In cazul rezervarii a trei persoane (2 adulti + 1 copil sau 3 adulti), a treia persoana va sta in cabina single.
      • Uneori hotelierii solicita plati suplimentare pentru utilizarea facilitatilor din camera si hotel (ex.mini bar/frigider, seif). Recomandam turistilor, ca in momentul cazarii in hotel, sa solicite la receptie detalii despre aceste costuri suplimentare; la unele hotelurile de 4 si 5 stele se solicita garantie numerar sau card, ce se restituie/deblocheaza la predarea camerei. Aceste sume se blocheaza pentru garantarea platii facilitatilor hotelului;
      • Categoria hotelului, a restaurantului si a mijloacelor de transport turistic, este cea acordata de Ministerul Turismului local;
      • Tarifele excursiilor optionale sunt orientative; clientii nu sunt obligati sa le cumpere de la partenerul agentiei noastre (sunt doar recomandate ca servicii sigure); Plangerile si solutionarea acestora se fac doar pe perioada sejurului si la fata locului!
      • Va recomandam sa luati cu dvs. medicamentele folosite in mod curent dar si medicamente impotriva bolilor digestive, a insolatiei si a racelii.
      • La vizitarea obiectivelor turistice nu sunt restrictii in ceea ce priveste imbracamintea. Totusi in tarile arabe fac exceptie moscheele si templele in folosinta, la vizitarea carora umerii si decolteul trebuie acoperite (cu halate care se dau la intrare).
      • In Egipt apa de la robinet poate fi folosita pentru igiena dentara. Pentru baut, se recomanda apa imbuteliata.
      • Depuneti documentele, banii, bijuteriile, obiectele de valoare in seif (la receptie sau in camera).
      • Tur Operatorul nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu;
      • Tur Operatorul isi rezerva dreptul de a modifica suma aferenta taxelor de aeroport sau a serviciilor suplimentare, in situatia in care acestea sunt impuse de terti (compania aeriana, unitatile de cazare);
      Compania aeriana are dreptul de a modifica orarul de zbor, prin urmare, agentia noastra nu este raspunzatoare.
      • in situatie de forta majora inclusiv stare de urgenta, calatoria se reprogrameaza.
Pret pachet / Persoana persoana in camera dubla Persoana in camera single
2700 € 2975 €
Price From
2,700 Per Person
Add Travelers
Adult
2,700 Per Adult
Need Help With Booking? Send Us A Message